Контакты

Anticamera USEM
+373 22 509 122
+373 22 509 148
info@usem.md

Facultatea de Drept
+373 22 509 137

Facultatea de Psihologie și Asistență Socială
+373 22 509 196

Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării
+373 22 509 193

Secția studii
+373 22 509 140

Contabilitatea
+373 22 509 143

Anticamera Liceului
+373 22 509 131
liceul.european@gmail.com

Linia fierbinte USEM (pentru reclamații sau sugestii)
+373 22 509 127

События

Conferință organizată de către Școala Doctorală: „Științe juridice și relații internaționale”, USEM în parteneriat cu Catedra Drept privat a Facultății de Drept, USEM.

Посмотреть все события

Comunicat de presă al Consiliului Rectorilor din Republica Moldova din 08 august 2017

Comunicat de presă
al Consiliului Rectorilor din Republica Moldova
din 08 august 2017
 
Consiliul Rectorilor constată, în ședința din 08.08.2017, în urma discuțiilor referitoare la rezultatele admiterii în universitățile din R. Moldova, că și în această admitere se menține tendința generală de micșorare a numărului de studenți înmatriculați în universități, respectiv, a numărului total de studenți care își fac studiile în universitățile din Republica Moldova.
Astfel, dacă în anul universitar 2006-2007 în toate universitățile din Republica Moldova își făceau studiile la ciclul I, licență și ciclul II, masterat, 127997 studenți, atunci 10 ani mai târziu, în anul universitar 2016-2017 numărul acestora s-a redus până la 74726, înregistrând o scădere cu peste 40%. Cea mai mare descreștere a fost înregistrată la domeniile generale de studii: „Științe economice” (-54%), „Drept” (-50%), „Inginerie și activități inginerești” (-36%).
În Admiterea 2017 numărul total al persoanelor înmatriculate la studii este mult mai mic în comparație cu anii precedenți, drept motiv fiind considerate evoluțiile demografice negative, numărul mare de locuri, inclusivcu finanțare bugetară, oferite de Guvernul României cetățenilor R. Moldova, plecarea tinerilor peste hotarele Republicii Moldova, atât la studii, cât și în vederea întregirii familiilor etc.
Consiliul Rectorilor din R. Moldova consideră, că micșorarea considerabilă a numărului de studenți înmatriculați în universități, concomitent cu numărul mare a celor care nu revin în țară după finalizarea studiilor peste hotare, va avea pe viitor un impact foarte negativ asupra activități sociale și economice în ansamblu.
Totodată, Consiliul Rectorilor menționează, că în condițiile înăspririi concurenței între universități, în vederea atragerii pretendenților la studii, pe parcursul primei perioade de admitere au fost constate abateri grave de la stipulările Regulamentului Ministerului Educației privind organizarea admiterii, prin folosirea unor promisiuni care pot fi calificate drept false, ilegale și iresponsabile, folosite drept momeală pentru atragerea studenților la studii, și prin care universitățile participante la procesul de admitere au fost puse în condiții inegale.
Astfel:
1. Până la lansarea campaniei de admitere, Universitatea de Stat din Moldova a expediat pretendenților la studii, prin poșta electronică, mesaje de felicitare în legătură cu înmatricularea la studii la USM, chiar dacă, prin ordinul Ministerului Educației depunerea actelor în vederea participării la concursul de admitere urmasă înceapă la 24 iulie 2017, concomitent în toate universitățile.
2. În dimineața ultimei zile de depunere a actelor în prima sesiune, 31 iulie 2017, tuturor pretendenților la studii li s-au trimis de către USM mesaje, prin care au fost informați că au fost deja înmatriculați și în regim de urgență, până la ora 17.00, trebuie să depună în comisia de admitere actele de studii în original (verificările ministerului au confirmat acest lucru), chiar dacă perioada de depunere a actelor în original a fost stabilită prin ordinul Ministerului Educației nr. 273 din 02.05.2017, ca fiind 03-07.08.2017.
3. Pe data de 01 august 2017, USM a publicat pe site-ul universității un proiect de ordin de admitere la studii cu finanțare din sursele bugetare USM, în care au fost incluse circa 660 persoane, motiv din care pretendenții la studii și-au retras actele din alte universități, declarând că sunt înmatriculați la USM fără taxă, pe contul universității, ceea ce contravine legislației în vigoare.
4. Prin ordinul USM nr. 233-ST din 05.08.2017 au fost înmatriculate în anul I, învățământ cu frecvență, fără achitarea taxei pentru primul an de studii, 373 persoane.
Reieșind din cele indicate mai sus, Consiliul Rectorilor din R. Moldova:
1. Califică aceste acțiuni ca fiind ilegale, nu corespund principiilor de etică, moralitate și colegialitate, și ca având, prin înșelăciune, efecte negative pentru întregul sistem de învățământ din Republica Moldova, motiv din care solicită Ministerului Educației anularea ordinelor menționate mai sus.
2. Consideră că aceste acțiuni fac lipsite de orice valoare eforturile depuse de universități în vederea îmbunătățirii calității studiilor, condițiilor de studii, creării unei imagini favorabile, pentru a deveni mai atractive pentru pretendenții la studii, or, este firesc, că toți își doresc să fie înmatriculați fără taxă. De menționat, că Regulamentul Ministerului Educației stabilește admiterea la studii la locurile cu finanțare de la bugetul de stat și în bază de contract cu achitarea taxei pentru studii, iar legislația în vigoare permite scutirea de taxă doar după primul an de studii, și cu respectarea unor cerințe ce țin de rezultatele la studii pe parcursul primului an. Este firesc, că aceste acțiuni au fost întreprinse doar cu un singur scop: preluarea studenților care au optat pentru alte universități.
3. Solicită instituțiilor statului, inclusiv a celor cu funcții de control, să se autosesizeze în vederea constatării legalității acestor acțiuni, surselor financiare din care vor fi acoperite cheltuielile pentru instruirea unui număr mare de persoane înmatriculate fără achitarea taxei (din veniturile provenite de la bugetul statutului sau din achitările efectuate de către alte persoane care-și fac studiile contra taxă), impactul acestora asupra motivării pretendenților la studii din învățământul preuniversitar spre obținere de performanțe mai înalte, pentru a beneficia de studii cu finanțare bugetară, motivarea universităților spre îmbunătățirea performanțelor proprii etc.
4. Consideră, că procesul de admitere în universități trebuie să fie readus la normalitate, în condiții de liberă concurență, concomitent cu întreprinderea de măsuri în vederea neadmiterii unor situații de acest gen pe viitor.
 
Consiliul Rectorilor din
Republica Moldova

Этот сайт использует Cookie

Мы используем файлы cookie, чтобы анализировать трафик, подбирать для вас подходящий контент и рекламу, а также дать вам возможность делиться информацией в социальных сетях. Мы передаем информацию о ваших действиях на сайте партнерам Google: социальным сетям и компаниям, занимающимся рекламой и веб-аналитикой. Наши партнеры могут комбинировать эти сведения с предоставленной вами информацией, а также данными, которые они получили при использовании вами их сервисов.