Vrei să devii avocat, consilier juridic, executor judecătoresc, notar public, procuror, judecător, funcționar public, mediator, jurist în companii private sau poți opta pentru o carieră în instituțiile statului ori în diplomație? Ești tentat să aperi drepturile clienților și să oferi sfaturi legale, să pui în aplicare hotărârile luate de judecători, să oferi consultanță și să protejezi interesele unei organizații neguvernamentale, întreprinderi comerciale sau instituții de stat, să facilitezi perceperea, de către persoanele interesate, a evenimentelor, proceselor și faptelor juridice, evitând instanța judiciară, să aplici legea și să investighezi infracțiuni, să validezi acte oficiale, contracte și succesiuni, să conduci urmărirea penală și să susții acuzarea în instanță, să ei decizii corecte în diverse procese din instanță, să activezi în administrația publică locală și centrală, inclusiv ministere, sau vrei să predai dreptul în licee, colegii sau la universitate? Atunci, cu siguranță, te așteptăm la Facultatea de Drept.
Dacă alegi Facultatea de Științe Politice și Relații Internaționale ai oportunități variate de carieră în instituții de stat, organizații internaționale, mass-media sau sectorul privat. Poți deveni diplomat, analist politic, expert în politici publice sau specialist în comunicare și Relații Publice (PR), funcționar public sau consilier în ONG-uri, primării, ministere, Parlament sau aparatul prezidențial, expert în relații internaționale în cadrul structurilor OSCE, UE, NATO sau ONU.
În cazul în care îți dorești o carieră de analist financiar sau de risc, bancher (consilier clienți, analist credite), specialist în investiții sau piețe de capital, auditor intern sau extern, contabilitate și gestiune, expert contabil sau contabil autorizat, cenzor sau analist de costuri, manager de proiecte, administrator de societate comercială, consultant în management sau în afaceri, vrei să gestionezi activități specifice în domeniu, să fii manager în turism, director de hotel, să conduci o agenție de turism, o unitate de cazare sau un complex de agrement, să creezi pachete turistice complete, să oferi informații despre călătorie sau vacanțe, să însoțești grupuri de turiști și să prezinți obiective culturale, istorice sau naturale, să promovezi destinații sau servicii turistice prin campanii online și offline, să muncești în organizații de management a destinațiilor (inclusiv structuri de stat sau ONG-uri de promovare turistică) - evident, opțiunea e Facultatea de Științe Economice.
Facultatea de Psihologie și Asistență Socială te așteaptă pentru a te îndruma în dezvoltarea activităților de terapie cu pacienții, soluționarea cazurilor dificile, inclusiv în depășirea problemelor de învățare sau emoționale. De asemenea, te pregătește pentru a îndruma tinerii și adulții în alegerea carierei, facilitarea recrutării, selectării și desfășurării interviurilor profesionale, să organizezi cursuri de comunicare și leadership în companii, să lucrezi în studii despre comportamentul uman, să colaborezi cu centre de recuperare, să folosești teste psihologice pentru a analiza personalitatea, inteligența sau nivelul de dezvoltare cognitivă, să oferi sfaturi și un cadru sigur de discuție pentru a gestiona momentele de criză, doliul, divorțul sau dificultățile de adaptare, te ajută la dezvoltarea personală, orientarea profesională sau îmbunătățirea performanțelor.
Dacă optezi pentru un viitor sigur, vrei claritate în scopuri, ești adaptabil la schimbări, mizezi mult pe competențe digitale și umane, te bazezi pe acțiuni practice și pe dorința de a învăța continuu, Universitatea de Studii Europene din Moldova te poate ghida în carieră, te ajută să dezvolți capacitatea de a fi perseverent, să pui pasiune in ceea ce faci și să devii independent profesional.