Tradițional, Universitatea de Studii Europene din Moldova a organizat astăzi o întâlnire solemnă cu studenții anului întâi.
Evenimentul de 1 septembrie constituie, de fapt, festivitatea oficială de deschidere a anului universitar 2026-2027.
În cuvântul său de salut, rectorul USEM, dl. Iurie Sedlețchi, doctor în drept, profesor universitar, a urat un bun venit, în comunitatea academică a Universității de Studii Europene din Moldova, așa-numiților „boboci”.
„Ziua de 1 septembrie nu este doar începutul unui nou an de studii, ci reprezintă, pentru fiecare dintre voi, punctul de plecare într-o călătorie intelectuală și profesională care vă va defini întreaga viață. Ați ales o instituție cunoscută, iar prezența voastră aici denotă faptul că sunteți pregătiți să vă asumați excelența”- a mai declarat dl Rector.
Profesorul Iurie Sedlețchi a mai povestit despre istoria universității, reușite, cercetare și practicitate, despre corpul profesoral-didactic, precum și despre perspectivele actualilor studenți, menționând că aceștia vor trăi într-o lume pe care o vor putea modela.
În încheiere, Rectorul, a ținut să specifice că „Anii de studenție trec repede, dar amprenta pe care o lasă este eternă. Vă îndemn să fiți curajoși, curioși și integri. Purtați cu mândrie numele de student USEM! Vă doresc un an academic de excepție, plin de realizări, note mari și prietenii care să dureze o viață!”
După partea oficială, reprezentanții unităților didactice și administrative i-au familiarizat pe tinerii studenți cu baza tehnico-didactică a universității.
În calitate de „ghid” au fost dna Aurelia Balan, doctor în psihologie, conferențiar universitar, decană a Facultății de Psihologie și Asistență Socială, dna Veronica Bujor, prodecană a Facultății de Drept, dl. Grigore Pîrțac, doctor în științe politice, conferențiar universitar, decan al Facultății Științe Politice și Relații Internaționale, dar și dna Lilia Șargu, doctor în economie, conferențiar universitar, decană al Facultății Științe Economice.
Așadar, de astăzi, la Universitatea de Studii Europene din Moldova au demarat activitățile didactice, după un tipar general, structurat pe două semestre de câte 14 săptămâni, fiecare.