MDРУEN
Precedent |  Știri  |  Next

Mesajul de felicitare al Rectorului - USEM 25 de ani

 
Mesajul de felicitare al rectorului USEM Iurie Sedlețchi adresat profesorilor, studenților și personalului auxiliar:
 
„  Stimați membri ai Senatului și comunității academice!
  Dragi colegi! Dragi studenți!
  Pe 7 octombrie 2017 Universitatea de Studii Europene din Moldova marchează 25 de ani de la înființare.
Drumul pe care l-a străbătut instituția noastră nu a fost ușor, dar spre cinstea tuturor celor, care au onorat-o, ca dascăli sau ca studenți, fiecare a contribuit prin entuziasm, competență și dăruire, la înălțarea unui veritabil Templu al Educației, Științei și Cunoașterii, care este astăzi USEM.
  În acești  25 de ani universitatea noastră s-a dovedit a fi un competitor remarcabil în evoluția învățământului superior moldovenesc, izvor de reputați  specialiști  în varii domenii, educați și instruiți să facă performanță în societatea noastră.
  Dragi colegi profesori! Cu toții, reverberăm sufletește, trăim emoțiile devenirii acestei universități! Putem fi, cu adevărat, mândri , pentru tot ce s-a realizat, iar rolul Dumneavoastră nu poate fi supraevaluat. Dumneavoastră sunteți inima și sufletul Universității! Dumneavoastră deschideți ușile oportunităților și viselor inspirate, cultivând virtuți, valori și încredere  în societatea noastră!
 
  Folosesc acest prilej pentru a vă dori din toată inima, succese în efortul admirabil de a însoți studenții pe drumul cunoașterii, cu aceiași competență, responsabilitate și înalt profesionalism!
 
  Dragi studenți! Vă respect că ați ales o universitate excepțională, cu cei mai buni profesori și tradiții educaționale. Vă lansați într-o nouă etapă a devenirii voastre profesionale, cu elanul tinereții și cu dorința de împlinire spirituală, pe drumul de carieră, conectați la universul fascinat al științei și inovării. Nu este o cale ușoară, deoarece studiile superioare presupun efort, dar și talent, spirit creator și inovator. Dacă veți merge pe această cale cu pasiune și chibzuință, vegheați cu generozitate și dăruire de corpul profesoral, atunci sunt convins că veți deveni specialiști capabili să faceți față cerințelor unei societăți moderne bazată pe o concurență acerbă în toate domeniile!
 
  La mulți ani, rodnici, luminoși și buni!
 
Cu cele mai alese considerațiuni,
Iurie Sedlețchi,
Rectorul Universității  de Studii Europene din Moldova,
doctor în Drept, profesor universitar”

Student

Linie fierbinte

Anticamera USEM

+373 22 509 122
info@usem.md

Anticamera Liceului
+373 22 509 131
liceul.european@yahoo.com

Adresați o întrebare